De ce merită
Biserica „Sfântul Gheorghe” din Isaccea arată cum se construiau bisericile creștine sub stăpânirea otomană. Pentru că turlele nu aveau voie să fie mai înalte decât minaretul geamiei, naosul și altarul au fost zidite la început îngropate pe jumătate în pământ. Înăuntru se păstrează o catapeteasmă de lemn din vremea lui Vasile Lupu, din 1645.
Povestea completă
Biserica a fost ridicată pe locul unui lăcaș de cult mai modest. În 1842, Înalta Poartă a aprobat refacerea lui, printr-un document scris în arabă și tradus de hogea din Isaccea. Pe crucile din curte sunt inscripții românești cu litere chirilice, din anii 1832–1834. Crucile de pe altar și de pe turlă aveau la bază semiluna, semn al stăpânirii otomane.
La început biserica avea doar naos; pronaosul a fost adăugat în 1942. Planul e în formă de cruce, în stil bizantin. Mai târziu turla a fost înlocuită, iar o parte din pământul care acoperea zidurile a fost îndepărtat.
Catapeteasma a fost adusă de la fosta mănăstire Adam din județul Galați. Biserica mai are o icoană a Sfântului Gheorghe din 1824, cu scene din martiriul sfântului, făcută, după inscripție, de „Nicolae și soția sa Chirița”. Constructorii au folosit ca picior pentru masa din altar un monument funerar roman.
Datarea diferă de la o sursă la alta: Consiliul Județean Tulcea dă sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, cu 1830 ca an al fondării, iar Lista Monumentelor Istorice dă 1862.