La origine o așezare celtică — numele însuși este celtic —, Arrubium a devenit castru roman și așezare civilă, apoi cetate romano-bizantină, pe o stâncă ce domină Dunărea. Castrul e documentat din secolul I d.Hr.
Sub împăratul Vespasian a fost adusă aici ala I Vespasiana Dardanorum. Sub Traian sunt atestate ala II Hispanorum Aravacorum și o unitate din legiunea a V-a Macedonica; mai târziu a staționat un cuneus equitum catafractariorum. Incinta romană măsura circa 220 pe 170 de metri — aproape 3,7 hectare — și era întărită cu turnuri.
În 1621 s-a construit peste structurile romane o fortificație otomană, distrusă după Tratatul de la Adrianopol din 1829. Ruinele cetății romano-bizantine au fost însă distruse în cea mai mare parte de cariera de piatră locală, care a funcționat mai ales între cele două războaie mondiale. Repertoriul Arheologic Național înregistrează starea de conservare drept precară.
Situl a fost semnalat de Em. Desjardins în 1865 și de Pamfil Polonic în 1898. A fost săpat în 1939 și între 1943 și 1946 de Emil Condurachi, apoi doar prin cercetări preventive și evaluări de teren, ultima în 2021.