Muzeul de Istorie și Arheologie este situat în Parcul Monumentul Independenței, pe locul fostei cetăți antice Aegyssus. Pe baza unui patrimoniu arheologic și numismatic divers și valoros, în expoziția sa de bază sunt reconstituite într-o viziune modernă aspecte ale istoriei economice, culturale, religioase, politice și militare din teritoriul de la Gurile Dunării în perioada cuprinsă între mil. V a.Chr și sec. al XIX-lea.
Un loc aparte în circuitul de vizitare îl ocupă Tezaurul nord-dobrogean, expoziție cu caracter permanent inaugurată în anul 2007, unde sunt prezentate tematic, într-o succesiune cronologică, piesele de excepție deținute de instituția muzeală: tezaure monetare, obiecte de podoabă din aur și argint, accesorii vestimentare, piese de cult și carte veche.
Expoziția Sângele Martirilor se concentrează asupra fenomenului religios reprezentat de adoptarea creștinismului de către populația locală de pe țărmul vestic al Pontului Euxin, consolidat prin focul persecuțiilor religioase din primele secole după Hristos și care devine un fenomen social în secolul al III-lea p.Chr. În acest context, o importanță deosebită o are descoperirea bazilicii de la Niculițel în anul 1971, monument ce a adăpostit trupurile a patru martiri: Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s și Philippos.
În spațiul expozițional se individualizează racla în care au fost descoperite scheletele martirilor, restaurată în laboratoarele Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion”

Muzee
Muzeul de Istorie și Arheologie
Planifică-ți vizita la Tulcea
Unde
Strada Gloriei, Parcul Monumentul Independenței, Tulcea
Cum ajungi
Pe una dintre colinele Tulcei, în parcul arheologic din nord-estul orașului, lângă ruinele cetății Aegyssus.
Program
Mai – septembrie, marți – duminică 09:00–17:00 · Octombrie – aprilie, marți – duminică 08:00–16:00
0240 513 626
Muzeul se află pe deal, iar accesul din oraș se face în pantă.
Se vizitează în aceeași ieșire cu cetatea Aegyssus și cu Monumentul Independenței — toate trei sunt pe același deal.
Luni închis. Ultima intrare cu o oră înainte de închidere.
Peste 53.000 de piese, din paleolitic până în Evul Mediu, în parcul arheologic în care a fost descoperită cetatea Aegyssus.
