Numele vine din turcă și înseamnă „șapte dealuri”. Rezervația se întinde pe teritoriul comunelor Frecăței și Valea Teilor, în Podișul Nicuțelului, la altitudini cuprinse între 185 și 340 de metri.
E dominată de păduri balcanice, la care se adaugă pâlcuri izolate de păduri submediteraneene. Relieful se caracterizează prin culmi rotunjite, abrupturi stâncoase și versanți accentuați.
În zona dealurilor nu sunt cursuri de apă și nici izvoare. La baza lor, spre nord, în afara rezervației, curge dereaua Celic.
